În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Drăgaica începe, practic, în seara de 23 iunie, când se spune că cerurile sunt deschise. Din bătrâni, această noapte poartă numele de Noaptea de Sânziene. Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În tradiţia populară, Sânzienele sunt niște fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. În mitologia românească, Sânzienele sunt zânele bune din clasa Ielelor, care devin rele dacă nu le sunt respectarea sărbătoarea. Se consideră că Ielele, făpturile care se regăsesc în nenumărate superstiții românești, sunt făpturi feminine supranaturale. În popor se știe că ele sunt niște fecioare de o frumusețe greu de închipuit, cu mare forță de seducție și puteri magice. Ielele apar noaptea la lumina lunii, în hore, și preferă locurile retrase precum iazuri, maluri de râuri, răscruci și poieni. Ielele dansează goale sau înfășurate în valuri transparente, cu clopoței la picioare.

În popor sunt multe tradiții și superstiții legate de această sărbătoare. În preajma Sânzienelor, fetele tinere care își căutau sortitul aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a ști câți ani mai are de așteptat. În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor. Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei. În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze.

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Drăgaica începe, practic, în seara de 23 iunie, când se spune că cerurile sunt deschise. Din bătrâni, această noapte poartă numele de Noaptea de Sânziene. Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În tradiţia populară, Sânzienele sunt niște fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. În mitologia românească, Sânzienele sunt zânele bune din clasa Ielelor, care devin rele dacă nu le sunt respectarea sărbătoarea. Se consideră că Ielele, făpturile care se regăsesc în nenumărate superstiții românești, sunt făpturi feminine supranaturale. În popor se știe că ele sunt niște fecioare de o frumusețe greu de închipuit, cu mare forță de seducție și puteri magice. Ielele apar noaptea la lumina lunii, în hore, și preferă locurile retrase precum iazuri, maluri de râuri, răscruci și poieni. Ielele dansează goale sau înfășurate în valuri transparente, cu clopoței la picioare.

În popor sunt multe tradiții și superstiții legate de această sărbătoare. În preajma Sânzienelor, fetele tinere care își căutau sortitul aveau obiceiul să arunce o cunună de sânziene pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămânea pe acoperiș, fata urma să se mărite chiar în acel an, iar dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă, pentru a ști câți ani mai are de așteptat. În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor. Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei. În ziua de Sânziene nimeni nu are voie să lucreze.