marți, aprilie 23, 2024
AcasăSocietateSărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevastia

Sărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevastia

Pe 9 martie sunt prăznuiți cei 40 de Mucenici din Sevastia. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. Prin semne divine, au fost, însă, întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămași să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit, strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni, s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.

Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia să fie lipsit de credința în Hristos. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale. (sursa: crestinortodox.ro)

În calendarul popular, 9 martie este şi Ziua de Mucenici sau Ziua de Măcinici, sărbătoarea creştină suprapunându-se peste începutul de an agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor. În credinţa populara, în această zi se încheie zilele Babei Dochia, care simbolizează anul vechi, moartea sa, la 9 martie, marcând hotarul între anotimpul friguros şi cel călduros. Potrivit tradiţiei populare, un alt obicei este acela de a consuma 40 sau 44 de pahare de vin. Tot în această zi, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu