duminică, iunie 23, 2024
AcasăActualitateȘapte răniți în accidentul dintre un autocar și un autoturism / Printre...

Șapte răniți în accidentul dintre un autocar și un autoturism / Printre răniți se află și un copil de 5 ani

Pompierii militari au fost alertați astăzi, 8 iunie, în jurul orei 12:35, despre producerea unui accident rutier pe DN2-E85, în localitatea Domnești, în care au fost implicate un autoturism, în care se aflau 3 persoane, printre care și un copil în vârstă de 5 ani, și un autocar, în care se aflau șoferul și 10 pasageri. În urma impactului dintre acestea au rezultat 7 victime.

Pentru gestionarea situației de urgență, la locul evenimentului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Județean Vrancea (S.A.J.). Echipajul SMURD a preluat și a transportat la spital victimele aflate în autoturism, respectiv două femei și un copil. Celelalte 4 victime au fost asistate la fața locului de echipajele S.A.J., două dintre acestea au fost transportate la spital, iar două au refuzat transportul. De asemenea, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu