Cea de-a III-a zi din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității a fost dedicată prevenirii și combaterii violenței domestice. În acest context, polițiștii vrânceni, în colaborare cu Serviciul de Probațiune Vrancea, au desfășurat activități de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la formele de manifestare ale violenței domestice, efectele acesteia și modalitățile prin care victimele pot solicita sprijin și protecție. Violența domestică îmbracă, cel mai adesea, forma agresiunilor fizice, însă efectele abuzului nu se limitează la acestea. Victimele sunt frecvent supuse și unor forme de agresiune psihologică, care le afectează încrederea și stima de sine, le demoralizează și, uneori, le determină să nu solicite sprijin instituțional, să nu sesizeze autoritățile, să refuze emiterea ordinului de protecție provizoriu sau utilizarea dispozitivelor electronice de monitorizare. Efectele violenței domestice sunt profunde și se răsfrâng nu doar asupra victimelor, ci și asupra întregii comunități. Copiii care asistă la astfel de situații, chiar dacă nu sunt agresați direct, pot fi profund afectați de mediul violent în care trăiesc.
CE POȚI FACE DACĂ EȘTI VICTIMĂ A VIOLENȚEI DOMESTICE?
* Fă-ți un plan de siguranță și identifică persoanele de încredere cu care poți discuta despre abuz și care îți pot oferi sprijin sau un loc sigur în caz de nevoie.
* În cazul unui pericol imediat, îndepărtează-te de agresor și caută un loc sigur, de preferință unul public sau în care se află persoane de încredere.
* Solicită sprijin medical și, atunci când este necesar, prezintă-te la medicul legist pentru obținerea certificatului medico-legal.
* Vorbește despre ceea ce ți se întâmplă! Nu ești vinovat/ă pentru abuzul la care ești supus/ă.
* Nu te lăsa manipulat/ă de agresor și nu ezita să ceri ajutor cât mai repede.
* Anunță poliția pentru a sesiza faptele și pentru a solicita, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
* Solicită sprijinul serviciilor specializate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
* PROTEJEAZĂ-ȚI VIAȚA! Atunci când există un risc, solicită informații cu privire la posibilitatea utilizării monitorizării electronice, în condițiile prevăzute de lege.
Un prim pas pentru a pune capăt unui abuz este să vorbești despre ceea ce ți se întâmplă și să ceri ajutor.
NU RĂMÂNE SINGUR/Ă! VIOLENȚA DOMESTICĂ NU TREBUIE ASCUNSĂ SAU TOLERATĂ. (IPJ Vrancea)
