vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateSăptămana aceasta începe distribuirea pachetelor cu produse de igienă pentru persoanele defavorizate

Săptămana aceasta începe distribuirea pachetelor cu produse de igienă pentru persoanele defavorizate

Începând cu data de 25 iunie 2020 se desfășoară o nouă fază a proiectului „Acordare de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2018 – 2020”, un proiect cofinanţat din Fondul de Ajutor European, destinat celor mai dezavantajate persoane prin Programul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 166.146.346,88 lei, din care 141.224.394,85 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene. Destinatarii finali ai pachetelor sunt familiile și persoanele singure, cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei si persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Obiectivul programului este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin furnizarea de pachete cu produse de igienă in cadrul celor 4 distribuții în perioada 2018 – 2020. Pachetele se vor distribui între 25 iunie și 10 iulie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în fiecare zi lucrătoare, la punctele unde primăriile au asigurat depozitarea lor. (sursa: Instituția Prefectului Județul Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu