miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăAdministratieS-a redeschis podul peste Putna, între Vulturu și Vadu Roșca

S-a redeschis podul peste Putna, între Vulturu și Vadu Roșca

Autoritățile au redeschis circulației rutiere podul din beton armat peste râul Putna, din comuna Vulturu, care face legătura cu satul Vadu Roșca – DJ 204D, km 24+400. Lucrările la acest pod au fost complexe. Un cap al podului s-a prăbușit la sfârșitul lunii aprilie 2022, în timp ce se executau lucrări de reparații. Prin urmare, a fost nevoie de noi expertize și soluții tehnice pentru a consolida podul respectiv. ”Lucrările au fost complexe și au constat în reabilitarea și consolidarea suprastructurii și infrastructurii podului, a fost refăcută partea afectată, a fost pus în siguranță podul prin piloni forați, a fost asfaltată calea de rulare și au fost făcute lucrări de amenajare a albiei și pentru apărări de maluri. Podul are o lungime de 90 m, o lățime a părții carosabile de 8,7 m și trotuare de câte 1 m. Valoarea totală a lucrărilor este de circa 13 milioane de lei.”, potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Vrancea.

Între timp, a fost amenajat un pod provizoriu, astfel încât localnicii și ceilalți care trec prin zonă să nu aibă de suferit. Construcția provizorie a fost luată de ape, de câteva ori, atunci când debitul râului Putna era mai mare. Din fericire, nu s-au înregistrat accidente sau victime.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu