joi, mai 2, 2024
AcasăEconomicS-a amânat introducerea meniurilor detaliate în restaurante

S-a amânat introducerea meniurilor detaliate în restaurante

O nouă decizie a autorităților române care este amânată înainte de a intra în vigoare. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că a amânat pentru luna martie 2023 termenul până la care restaurantele trebuie să oferte informaţii detaliate din meniuri. Iniţial, decizia ANPC trebuia să se aplice din această lună. „În urma consultărilor realizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, cu privire la termenul de aplicare a prevederilor Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 201/2022, conducerea instituţiei a decis amânarea acestuia pentru data de 15 martie 2023. Prevederile actului administrativ se referă la completarea listelor meniu din restaurante sau locaţii de alimentaţie publică, precum şi adăugarea, pe site-urile operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, a detaliilor referitoare la ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.”, se arată într-un comunicat al ANPC.

În perioada următoare, vor fi concepute îndrumare practice de exemplificare pentru fiecare tipologie de meniu, care vor constitui subiectul unor întâlniri periodice ale grupului de lucru format din specialişti ANPC şi reprezentanţi ai structurilor asociative din HoReCa. Operatorii economici din domeniu vor avea nevoie de aceste îndrumare, pentru ca informaţiile din listele meniu, conform prevederilor actului administrativ, să fie realizate într-un mod unitar, profesionist şi clar, până la termenul stabilit. “Ordinul nr. 201/2022 al Preşedintelui ANPC conţine elemente esenţiale pentru sănătatea consumatorilor, considerate de specialiştii instituţiei a fi deosebit de importante, în beneficiul consumatorilor căci, dacă, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, există obligativitatea prezentării tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare şi valorile lor nutriţionale, tot aşa este normal să se regăsească acelaşi tip de informaţii care să descrie un preparat culinar servit într-o locaţie de alimentaţie publică. În acest fel, consumatorii pot lua decizia în cunoştinţă de cauză, atunci când aleg, într-o astfel de unitate, un produs sau altul.”, mai explică ANPC.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu