Rudele și prietenii, în lacrimi după decesul fulgerător al celor doi tineri din Vrancea, în accidentul din Sibiu

0
169

Rudele și prietenii celor doi tineri morți azi noapte, într-un accident de circulație, pe DN1, în județul Sibiu, sunt cutremurați de durere. Multora nu le vine să creadă că cei doi prieteni, Cătălin Modreanu (26 de ani) și Ghiorghiță Cristian (28 de ani), au murit atât de repede. Cei doi plecaseră la muncă în Belgia, după petrecerea sărbătorilor de iarnă acasă, în comuna Bordești. Cătălin Modreanu lucra de câțiva ani în Belgia, pentru a-și asigura un trai mai bun și a-și ajuta sora bolnavă. Ghiorghiță Cristian lucra și el de ceva timp în străinătate, pentru a-și întreține familia. El era căsătorit și avea 3 copii.

Mesajele de durere pe Facebook au început să apară.

”Dumnezeu să-i odihnească în pace. Unul dintre ei mi-a fost coleg în liceu, un băiat cu bun simț, respectuos și o persoană cu un suflet imens. Păcat că Dumnezeu te-a ales pe tine, Cătălin Modreanu, dar acolo sus el a avut nevoie de o persoană cu caracter și suflet ca al tău. Sincere condoleanțe familiei tale, pe care o cunosc de când eram în liceu și le doresc să aibă multă putere pentru a trece peste acest gol lăsat în sufletele lor. Dumnezeu să te ierte coleg drag. Vei rămâne în amintirea mea pentru tot restul zilelor.”, a scris un fost coleg al lui Cătălin Modreanu.

”Dumnezeu să te odihnească în pace, vărule, ai plecat prea devreme dintre noi…ai lăsat în sufletele noastre un gol imens”.

”În astfel de momente cuvintele sunt de prisos … e trist că au plecat de lângă noi doi oameni atât de tineri, doi oameni muncitori și onești, care aveau tot viitorul în față … tot intru pe Facebook și parcă aș vrea să văd o postare că totul a fost o glumă, dar nu e așa … nu pot decât să mă rog bunului Dumnezeu să dea putere familiilor voastre să meargă mai departe …Dumnezeu să vă odihnească în pace 😢😢😢 dragii mei colaboratori Cătălin Modreanu și Ghiorghiță Cristian.”, a scris o altă persoană apropiată.

”Dumnezeu să vă ierte! Ați ales alt drum pe care să vă îndreptați, dar ați ales mult prea devreme … Dumnezeu să aibă grijă de sufletele voastre!”, a scris un prieten al celor doi tineri.