Romeo Vulpe, primarul PSD cu dosar penal din Tănăsoaia

0
17

Recent, primarul Romeo Vulpe a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, prejudiciul pentru care trebuie să răspundă fiind în sumă de 6.000 euro. Nu i-a mai ajuns indemnizația pe care o încasează de la Primăria Tănăsoaia încă din anul 2000, ci a luat fonduri europene nerambursabile – subvenție de la APDRP, pentru PFA-ul său. Pe lângă această faptă, Agenția Națională de Integritate spune că Vulpe nu avea voie să dețină acest PFA. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2009 – 23 octombrie 2009, întrucât a deținut simultan cu funcția de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul „VULPE M. ROMEO” PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, spun inspectorii ANI.

Din punct de vedere penal, DNA a comunicat că Romeo Vulpe și-a înființat acel PFA pentru a lua subvenții pentru stupii săi de albine, iar după ce a semnat cererea de finanțare a radiat firma, însă a continuat să folosească ștampila și să încaseze fonduri până în 2013. „În perioada 2009 – 2013, inculpatul Vulpe Romeo, în calitate de primar al comunei Tănăsoaia, a indus și menținut în eroare Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Vrancea, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea exploatației agricole și creșterea veniturilor realizate din comercializarea producției”. Inculpatul a depus trei cereri de plată în condițiile în care cunoștea faptul că la data de 23 octombrie 2009 radiase personal PFA Vulpe M. Romeo, prin urmare, nu mai îndeplinea condiția de acordare a plăților în proiect. În baza unei rezoluții infracționale unice, prin trei acte materiale (urmare a cererilor de plată depuse la 25.10.2010, 26.20.2011 și 08.01.2013) a indus și menținut în eroare persoana vătămată în perioada 23.10.2009 (data radierii PFA) – 27.02.2013 (data virării în cont a tranșei a patra din proiect), obținând pe nedrept suma totală de 25.877,70 lei, echivalentul a 6.000 euro din fonduri europene nerambursabile… sumă ce constituie prejudiciu în dauna aceleiași persoane vătămate. Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 25.877 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investiților Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism ce aparține inculpatului”, se arată în rechizitoriu.