joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneRomânii ortodocşi în sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Românii ortodocşi în sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creștinii ortodocși și catolici îl cinstesc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), Izvorâtorul de Mir. A trăit în secolul al treilea și începutul secolului al patrulea și a murit în anul 311, în timpul prigoanei împotriva creștinilor. A fost crescut de părinții săi în spiritul credinței în Dumnezeu, credință pe care nu a abandonat-o și a propovăduit-o, în ciuda persecuțiilor. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost omorât cu sulițele, în temniță, la porunca împăratului Maximian Galeriu. Moaștele sale au fost aduse la Tesalonic, în Grecia, în secolul al cincilea, unde se află și în prezent.
De Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sunt mai multe tradiții și superstiții populare. În primul rând, în ajunul sărbătorii, pe 25 octombrie, este „Focul lui Sânmedru”, când oamenii aprind focuri în curţi sau pe dealuri, peste care sar copiii, să fie sănătoşi, iar tinerii pentru a se căsători. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi. Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru. Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară. Tot de Sfântul Dumitru, se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele. Ţăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu