AcasăActualitateRezultate finale la bacalaureat înregistrate după depunerea contestațiilor. Rata de promovare în...

Rezultate finale la bacalaureat înregistrate după depunerea contestațiilor. Rata de promovare în Vrancea a crescut la 74,82 %

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pe 12 iulie 2026, rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2026, pe site-ul dedicat http://bacalaureat.edu.ro/ .
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele
de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu
prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor
fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație
a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția
datelor – RGPD/GDPR).
La nivelul județului Vrancea, rata de promovare este de 74,82 % după contestații, în creștere cu 2 % față de rezultatele inițiale. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 79,04 %, iar pentru promoțiile anterioare, rata de promovare este de 38,14 %.
Au promovat 1560 de candidați, dintr-un total de 2085 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1478 de candidați promovați provin din promoția curentă, iar 82 de candidați provin din promoțiile anterioare.
Doi candidați au obținut media 10 (zece) la această sesiune a examenului de bacalaureat, aceștia provenind de la Colegiul Național „Unirea ” Focșani și de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu.
La proba E.a) – limba și literatura română, s-au obținut 10 note de 10 (zece), la proba E.c) – proba obligatorie a profilului, s-au obținut 71 de note de 10 (zece), iar la proba E.d) – proba la alegere a profilului, s-au obținut 49 de note de 10 (zece).
După rata de promovare la sesiunea iunie – iulie a examenului național de bacalaureat, după afișarea rezultatelor finale, clasamentul liceelor este următorul:
1 COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA” FOCȘANI 98.43 %
2 COLEGIUL NAȚIONAL „AL. I. CUZA” FOCȘANI 97.19 %
3 COLEGIUL ECONOMIC „MIHAIL KOGĂLNICEANU” FOCȘANI 96.97 %
4 COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „SPIRU HARET” FOCȘANI 95.00 %
5 LICEUL DE ARTĂ „GHEORGHE TATTARESCU” FOCȘANI 89.51%
6 COLEGIUL NAȚIONAL „EMIL BOTTA” ADJUD 82.14 %
7 LICEUL TEORETIC „DUILIU ZAMFIRESCU” ODOBEȘTI 78.43 %
8 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV FOCȘANI 71.59 %
9 COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU” FOCȘANI 69.91%
10 LICEUL TEORETIC „IOAN SLAVICI” PANCIU 66.39 %
11 LICEUL „SIMION MEHEDINȚI” VIDRA 64.38 %
12 LICEUL TEHNOLOGIC „G.G. LONGINESCU” FOCȘANI 64.29 %
13 LICEUL TEHNOLOGIC „EREMIA GRIGORESCU” MĂRĂȘEȘTI 55.56 %
14 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE ASACHI” FOCȘANI 53.33%
15 COLEGIUL TEHNIC „VALERIU D. COTEA” FOCȘANI 51.13 %
16 LICEUL TEORETIC „GRIGORE GHEBA” DUMITREȘTI 45.45%
17 COLEGIUL TEHNIC „EDMOND NICOLAU” FOCȘANI 35.29 %
18 LICEUL TEHNOLOGIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” PANCIU 27.78%
19 COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE BALȘ” ADJUD 25.00%
20 COLEGIUL TEHNIC AUTO „TRAIAN VUIA” FOCȘANI 20.93%
21 LICEUL DE AGRICULTURĂ ȘI INDUSTRIE ALIMENTARĂ ODOBEȘTI 13.64 %

(sursa: Inspectoratul Școlar Județean Vrancea)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite