sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAdministratieRezilierea contractelor de închiriere de la ANL, contestată de cei vizați

Rezilierea contractelor de închiriere de la ANL, contestată de cei vizați

Mulți focșăneni chiriași în apartamentele ANL, somați cu evacuarea, susțin că nu au primit decizia de reziliere a contractelor. Doar Primăria Focșani a transmis, ieri, printr-un comunicat de presă, că s-a luat decizia de reziliere a peste 40 de contracte de închiriere a locuințelor ANL, în urma rapoartelor întocmite de corpul de control al primarului, realizate la sfârșitul anului trecut. ”Pentru locuinţele unde nu s-au găsit locatarii nici în urma celui de-al treilea control efectuat, s-au lăsat invitaţii titularilor contractelor de închiriere în vederea prezentării la sediul Primăriei Municipiului Focşani, pentru a se clarifica situaţiile locative ale apartamentelor respective. Astfel, în urma controalelor în teren și a verificării documentelor, au fost constatate încălcări repetate ale prevederilor legale în sensul subînchirierii locuințelor ANL. În consecință, în peste 40 de cazuri au fost demarate procedurile de reziliere a contractelor”, se precizează în comunicatul Primăriei Focșani.

Totuși, cei vizați spun că nu au primit nicio decizie scrisă din partea Primăriei, deși în documentele autorităților locale s-a scris ziua de 27 februarie a.c. drept dată de transmitere a informărilor către chiriași. Unul dintre chiriașii de pe lista de evacuare este consilierul local PNL Ana Maria Dimitriu, care locuiește, din 2015, într-o garsonieră situată într-un bloc de pe strada Pinului. Consilierul liberal susține că a aflat din presă, astăzi, despre decizia primarului Cristi Misăilă, decizie pe care o va contesta în instanță. ”Caracatița administrației PSD face un nou abuz de putere. Mă simt hărțuită de această administrație condusă de Cristi Misăilă. Am venit astăzi la primărie să mă interesez și am fost plimbată de la un birou la altul. La un moment dat, mi s-a arătat o copie a deciziei, cu data de 27 februarie. Mi s-a spus că nu am fost găsită acasă și din acest motiv mi se reziliază contractul. Cum au stabilit ei acest lucru, din moment ce locuiesc acolo din anul 2015 și am și loc de parcare închiriat? Nu voi părăsi locuința și, probabil, vor veni cu mascații să mă scoată afară. Voi depune plângere la Parchet împotriva acestei decizii de reziliere pe care nici măcar nu am primit-o”, a declarat Ana Maria Dimitriu, pe scările Primăriei. Nu este prima dată când consilierul liberal se plânge de atitudinea și acțiunile primarului Misăilă și ale angajaților Primăriei Focșani. Anul trecut, Ana Maria Dimitriu a mai depus o plângere penală la Parchet împotriva acestora.

Și liderii PNL Vrancea au luat atitudine față de decizia primarului Cristi Misăilă de a rezilia contractele chiriașilor ANL. ”<Monstrul PSD> de la Focșani și-a pus ambiția să-i dea afară din casă pe consilierii PNL incomozi. În celebra ședință a Consiliului Județean Vrancea de revocare din funcția de președinte CJ a lui Marian Oprișan, acesta, plin de nervi, i-a transmis consilierului județean PNL Liviu Bostan textual: „ați trezit monstrul din mine”. Iată, acum, „monstrul PSD” s-a trezit. Executantul nr. 1 al șefului PSD Vrancea, primarul de Focșani Cristi Misăilă, a trecut pe lista de persoane care vor fi date afară din locuințele ANL un consilier local PNL, pe Ana-Maria Dimitriu. Decizia primarului va fi evident anulată administrativ sau juridic, fiind considerat abuz în serviciu de către consiliera PNL”, a precizat deputatul PNL Vrancea, Ion Ștefan, într-o declarație de presă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu