miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAdministratieRevin tarabele pe trotuarul din Piața Moldovei

Revin tarabele pe trotuarul din Piața Moldovei

Zăpada și viscolul de la sfârșitul lunii ianuarie au doborât copertinele tarabelor din jurul Pieței Moldovei. Dacă cele din spate au fost menținute, tarabele de pe trotuarul din lateralul pieței au fost ridicate. Producătorii și comercianții din zona respectivă au fost mutați în interior, acolo unde sunt numeroase tarabe nefolosite. Acest lucru i-a nemulțumit pe ”piețari”, care au cerut revenirea cu tarabele pe trotuar. Mulți dintre ei au fost prezenți la ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani de astăzi, unde și-au exprimat nemulțumirile și solicitările. La finalul ședinței, aceștia au luat cuvântul, iar intervențiile lor au ”resuscitat” tensiunea dintre grupurile politice PSD&Misăilă și PNL-USR. Fiecare parte a vrut să scoată câteva voturi și și-a atacat adversarul politic, pe tonalitățile obișnuite, deja, în Consiliul Local Focșani. Nu s-au propus soluții concrete, nu s-a prezentat niciun plan de organizare sau modernizare a principalei piețe agroalimentare din Focșani. A fost o ceartă generală, cu acuzații reciproce, iar populismul a culminat în momentul în care primarul l-a sunat pe directorul executiv al SC Administrația Piețelor SA Focșani, numit chiar de el. Misăilă a dat telefonul pe speaker, să audă toată lumea, și i-a spus directorului ce ar trebui să facă. În consecință, directorul a promis că, în cel mai scurt timp, se vor readuce tarabele pe trotuar. ”Piețarii” au primit, astfel, o satisfacție de conjunctură și au plecat acasă, unii mulțumiți, alții bombănind. Consilierii locali și primarul au continuat răfuielile verbale, într-o zarvă generală … ca la piață. (foto: Ștefan Borcea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu