joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneRevin restricțiile în penitenciare, din cauza creșterii numărului de infectări cu virusul...

Revin restricțiile în penitenciare, din cauza creșterii numărului de infectări cu virusul COVID-19

Având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, responsabilitatea sistemului administraţiei penitenciare de a întreprinde toate măsurile necesare protejării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate, a personalului angajat şi a terţilor, precum şi ca element de continuitate în conduita preventivă adoptată de la debutul pandemiei de COVID-19, Administraţia Naţională a Penitenciarelor dispune, începând cu data prezentei, următoarele măsuri:
– Suspendarea activităţii de transfer a persoanelor private de libertate între locurile de deţinere, cu excepţia situaţiilor impuse de urgenţele medicale, solicitările exprese formulate de organele judiciare, schimbarea regimului de executare (numai dacă în locul de deţinere nu este organizată executarea pedepsei pentru noul regim), precum şi a transferurilor din motive de siguranţă;
– Suspendarea activităţilor lucrative desfăşurate cu deţinuţi la puncte de lucru exterioare;
– Adaptarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ publice colaboratoare, în funcţie de situaţia epidemiologică identificată pe plan local, astfel încât să se asigure continuitatea activităţii de instruire şcolară în condiţiile legii;
– Utilizarea la capacitate maximă a sistemului de videoconferinţă pentru audierea persoanelor private de libertate, în detrimentul prezentării efective a acestora în faţa instanţelor de judecată;
– Reinstruirea întregului personal cu privire la necesitatea şi obligativitatea promovării unei conduite preventive inclusiv în afara orelor de program;
– Reintroducerea, pentru sectorul operativ, în unităţile penitenciare localizate în zone cu o rată crescută de incidenţă a COVID-19, a programului de lucru secvenţial;
– Suplimentarea permanentă a bazei materiale necesare gestionării riscului epidemiologic (echipamente de protecţie/produse dedicate igienizării şi dezinfecţiei); sistemul dispune, în prezent, de stocuri suficiente de materiale din categoriile menţionate.
Demersurile indicate vizează, astfel, atât preîntâmpinarea înregistrării unor situaţii similare celor recent comunicate public (cazuri pozitive COVID-19 în rândul persoanelor custodiate), cât şi susţinerea efortului general depus de instituţiile responsabile cu gestionarea actualei crize sanitare. Amintim, totodată, că spaţiile destinate tratării cazurilor uşoare sau medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor private de libertate se menţin operaţionale, Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava asigurând conduita terapeutică necesară, printr-o permanentă colaborare cu structurile Ministerului Sănătăţii. (Compartimentul Comunicare şi Mass-Media, Administraţia Naţională a Penitenciarelor)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu