vineri, mai 3, 2024
AcasăAdministratieRevenit la Ministerul Agriculturii, Petre Daea a făcut o vizită în Vrancea

Revenit la Ministerul Agriculturii, Petre Daea a făcut o vizită în Vrancea

După ce a preluat, acum câteva zile, pentru a cincea oară portofoliul Agriculturii, Petre Daea a început în forță o campanie de imagine, cu declarații ieșite din tiparele politice și cu deplasări în teren. Astăzi, Petre Daea a ajuns în Vrancea, fiind interesat de tronsoanele pe care se vor face lucrările de investiții la Canalul Siret-Bărăgan. Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al MADR a aprobat, recent, un plan de investiții pe 18 kilometri din acest canal de irigații. ”Așa cum am transmis și cu alte prilejuri, Vrancea are nevoie de acest canal pentru dezvoltarea agriculturii. Producătorii din domeniu știu cel mai bine acest lucru, în contextul anilor din ce în ce mai secetoși. Membrii CTE au avizat alocarea de fonduri (circa 600 de milioane lei) pentru proiectul ce vizează lucrările de pe raza județului Vrancea, tronsonul în cauză fiind cel dintre km 5 și km 23.”, a anunțat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu prefectul Nicușor Halici și cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate din sectorul agricol. ”Ministrul Agriculturii m-a asigurat că va depune toate eforturile și va investi întreaga sa expertiză pentru a asigura finanțarea și implicit construirea tronsonului de 20% rămas de executat din Canalul Siret-Bărăgan, până la km 26,6. Petre Daea a fost însoțit de Directorul General ANIF, căruia i-a solicitat să identifice toate resursele necesare pentru soluțiile propuse de autoritățile din Vrancea în vederea diminuării impactului secetei și dezastrului din agricultură și, foarte important, să trateze Vrancea ca o prioritate absolută.”, a transmis prefectul Halici. În același timp, prefectul a anunțat că Petre Daea va reveni pe 20 iulie în Vrancea, însoțit de președintele Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor. Oficialii guvernamentali se vor întâlni cu fermierii și vrâncenii care vor să știe mai multe despre sistemul antigrindină și despre efectele acestuia asupra activităților agricole și asupra mediului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu