Reorganizarea ANOFM: ”România în care dorim să trăim se construiește cu oameni care muncesc cinstit!”

0
376
Am început reorganizarea ANOFM. Suntem la jumătatea lunii ianuarie. În maxim o lună trebuie să se vadă deja schimbările. Agenția va înceta să se/ne mai păcălească că se ocupă, într-adevăr, de șomeri sau că ar cunoaște nevoile din piață. Acesta este sfârșitul unei perioade atât de benefice financiar doar pentru unii, o perioadă în care liste de șomeri se “plimbă“ de un angajator la altul, o perioadă de congrese, conferințe, etc. Și atât.
Vom sprijini în mod activ toate categoriile de persoane în căutarea unui loc de muncă și, pentru prima dată, în mod organizat, vom face ca ANOFM să fie un partener de încredere pentru cei în plină formă de muncă, cu anumite calificări și în curs de perfecționare/dezvoltare pentru că trebuie să scăpăm de complexul instituției care se rezumă la șomerii fără calificări/mediu calificați. Toți cei în căutarea unui loc de muncă au în noi un partener serios și determinat. În România statul trebuie să facă tot ceea ce poate pentru ca cei care doresc și pot să muncească, să facă cât mai simplu pasul de la persoană fără loc de muncă la angajat. Și să găsească ceva care să i se potrivească.
Țin mult să se vadă rapid primele efecte pentru re-setarea politicilor de angajare, formare, consiliere pentru integrare în piața muncii. Tot respectul meu pentru cei care pot și vor să muncească. Suntem aici pentru ei. Și la centru, dar și în teritoriu lucrurile se vor schimba. Radical. Nu cred în mici modificări. Instituția are nevoie să fie resetată. Totul transparent. Va rezista cine vrea să facă performanță.
Noul Președinte al ANOFM are un termen scurt pentru evaluare internă. Obiectul principal – conectare la angajatori, recâștigarea încrederii acestora, preluat orice informație relevantă pentru a face această instituție eficientă și credibilă. Mâine plecăm spre Brașov. Vom intra în dialog aplicat cu 80 de angajatori. Luni ne vedem cu firme de recrutare. Ne este extraordinar de necesar feedback-ul acestor oameni.
Urmăriți re-nașterea acestei instituții. ANOFM conectată la piața forței de muncă.
VA fi bine! Va fi performanță! (sursa: Violeta Alexandru, ministrul Muncii)