joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateRelaxare, dar și stare de alertă. Polițiștii vrânceni au dat 39 de...

Relaxare, dar și stare de alertă. Polițiștii vrânceni au dat 39 de amenzi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 91 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Au fost verificate, în total, 684 persoane şi 87 de mijloace de transport în comun. Totodată, în ultimele 24 de ore au fost organizate 7 de acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.500 lei.

Având în vedere că virsul este în continuare prezent, vă recomandăm să nu vă expuneți la riscul de a vă infecta. Reamintim că o serie de măsuri de prevenire a răspândirii acestuia sunt în continuare valabile, printre acestea fiind și restricția organizării și participării la evenimente private, limitarea programului operatorilor economici, dar și purtarea măștii în spațiile închise și în spații deschise aglomerate cum sunt piețe, stațiile mijloacelor de transport în comun aglomerate, precum și în centre comerciale și în interiorul autobuzelor și microbuzelor. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu