joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietate”Regulile și limitele copilului cu dizabilități”, subiectul zilei de vineri la ”Școala...

”Regulile și limitele copilului cu dizabilități”, subiectul zilei de vineri la ”Școala Părinților”

A avea un copil cu dizabilităţi este o provocare căreia părinţii trebuie să-i facă față la fiecare pas şi care, de cele mai multe ori, îi copleşește. Proiectul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea vrea ca, mai presus de orice, să le întindă o mână familiilor descurajate, să investească în copiii lor și mai mult decât atât, vrea să vină în întâmpinarea uneia dintre cele mai mari probleme ale părinţilor cu copii cu dizabilităţi: lipsa de susţinere şi informație.

Copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora nu au nevoie de compătimire, ci de o mână întinsă, de înţelegere, de prietenie şi, mai presus de toate, de acceptare și îndrumare. Fiecare familie are nevoie de reguli diferite, pe care le vom descoperi împreuna pe parcursul acestui seminar. De foarte multe ori, lipsa regulilor sau reperelor îi determină pe copii să se comporte la întâmplare. Regulile în educație au menirea de a orienta comportamentul copiilor, de a-i face sa distingă binele de rău și de a-i ajuta să înțeleagă diferite aspecte esentiale cu care se confruntă, dar nu fie impuse într-un mod ostil, ci construite treptat, cu afectiune și întelegere. Cum trebuie să procedăm și care sunt metodele prin care putem stabili reguli și limite ca elemente firești ale procesului educațional, putem afla în cadrul workshopului ce va avea loc la sediul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea, structură aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, vineri, 27 septembrie 2019, ora 14.00.

Pentru înscrieri sau detalii suplimentare vă puteți adresa Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități Vrancea- D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu sediul în Focșani, str. Cuza Vodă, nr. 52, telefon 0237.626.766. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile. (Sursa: DGASPC Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu