joi, aprilie 25, 2024
AcasăCulturăRegele Arthur, între mit și realitate

Regele Arthur, între mit și realitate

Legenda Regelui Arthur este una dintre cele mai cunoscute din cultura britanică, iar el reprezenta un ideal cavaleresc, pe timp de pace și de război. Autenticitatea regelui Arthur nu a fost clarificată niciodată. Cei care cred că a existat cu adevărat îl plasează undeva spre secolul al V-lea sau începutul secolului al VI-lea, în postura unui conducător romano-briton, care lupta cu anglo-saxonii invadatori. Mai mult, în Historia Brittonum (Istoria Britonilor) aici au fost incluse 12 bătălii la care au luat parte Arthur. În aceasta se prevede că Arthur a omorât de unul singur 960 de oameni în Bătălia de la Mons Badonicus. În schimb, există și istorici care susțin că Arthur nu a existat cu adevărat, ci că este doar un personaj din mitologie.

Dincolo de aceste controverse, Regele Arthur este unul dintre cele mai cunoscute personaje din istorie. Despre el s-au scris zeci de cărți și au fost lansate zeci de filme. Printre cele mai cunoscute filme sunt Monty Python and The Holy Grail (1975), Lancelot of the Lake (1974) Excalibur (1981).

De asemenea, au fost lansate și jocuri, inclusiv de cazino, iar unul dintre cele mai populare este Arthur and the Round Table, disponibil la NetBet. Jocul dezvoltat de compania NYX are o grafică specială, iar printre simboluri, pe lângă Regele Arthur, sunt prezenți și Merlin și diverși cavaleri. Jocul poate fi astfel accesat pe NetBet, alături de peste alte 2.000 de jocuri. Iar pe platforma acestui operator utilizatorii pot accesa și secțiunea de pariuri sportive, la adresa sport.netbet.ro.

Legende cunoscute cu Regele Arthur în prim plan

Una dintre legende este legată de celebra masă rotundă. Se spune că Arthur prețuia orice om, astfel că nu și-a dorit ca cineva să stea în capul mesei. Așadar a comandat o masă rotundă la un celebru tâmplar Cornish, iar aceasta avea o capacitate de 1.600 de locuri. Pe de altă parte, există și povești conform cărora Merlin, magul regelui, ar fi creat această masă. Iar la aceasta capacitatea ar fi fost de 150 de cavaleri.

De asemenea, o altă legendă este legată de căutarea graalului, un vas misterios legat de Patimile lui Hristos. Legenda spune că toți cei 150 de cavaleri ai mesei rotunde au ieșit în căutarea vasului după ce a apărut la Camelot în timpul Rusaliilor. Totuși, doar trei dintre cavaleri au reușit acest lucru: cinstitul Sir Bors, sfântul cavaler Sir Galahad și simplul Sir Percival.

În schimb, ceilalți cavaleri au murit, iar apoi puterea regelui Arthur a scăzut. La aceasta a contribuit și aventura pe care Guinevere, soția lui Arthur, a avut-o cu Lancelot. Guinevere a fost condamnată la moarte pentru că l-a trădat pe Arthur, dar Lancelot a organizat o salvare armată. Astfel, Lancelot a reușit să-i ucidă pe Gareth și Gaheris, doi dintre cei mai buni luptători ai lui Arthur. Ulterior, Arthur a trimis o armată în Franța, dar în timpul acestui atac, Mordred, fiul său, s-a autoproclamat rege. Când s-a întors în Marea Britanie, Arthur și-a ucis fiul la Camlann, dar a suferit și el o rană grava. A fost dus la Aavalon pentru un tratament, iar aici a rămas până la sfârșitul vieții. Iar legenda spune că așteaptă să fie chemat oricând Marea Britanie este în pericol.

Dincolo de aceste legende, cei care cred în existența regelui Arthur susțin că au găsit osemintele sale în 1191, la Glastonburry Abbey. Cât este mit și cât este adevăr, nimeni nu poate spune, dar regele Arthur este un personaj important din cultura britanicilor.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu