miercuri, mai 8, 2024
AcasăAdjudRegal muzical la Ateneul Român, în sprijinul tinerilor talentați ai României...

Regal muzical la Ateneul Român, în sprijinul tinerilor talentați ai României / Printre protagoniștii spectacolului caritabil s-a aflat și tânăra soprană Diana Alexe, născută în Adjud

Fonduri de peste 160.000 de euro, pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate, s-au strâns cu ocazia celei de-a 13-a ediții a Concertului Regal caritabil, ce a avut loc aseară, la Ateneul Român, în prezența Familiei Regale a României. Prin generozitatea sponsorilor, donatorilor și a persoanelor care au achiziționat bilete, o nouă generație de tineri talentați vor fi susținuți în dezvoltarea potențialului artistic, prin burse, mentorat și promovare. Personalități din lumea artei și culturii, membri ai societății civile, lideri de companii din România, reprezentanți mass-media, sponsori și susținători ai Fundației, precum și publicul doritor să susțină cultura românească, s-au reunit la Ateneul Român pentru a urmări extraordinarul recital susținut de muzicieni de valoare din noua generație. Seara de gală s-a bucurat de o prezență remarcabilă, între care Nelly Miricioiu și Valentina Naforniță – nume importante ale scenei lirice mondiale, Irina Margareta Nistor, Zoli Toth, Paula Seling, Andreea Raicu, Malvina Cervenschi, Dana Deac și alți susținători.

Violoncelistul Andrei Ioniță, soprana Diana Alexe și tenorul George Vîrban au strălucit pe scena Ateneului și au oferit un regal muzical aplaudat îndelung de public, demonstrând prin virtuozitatea lor ce rezultate excepționale poate aduce susținerea timpurie a tinerilor talentați. Evoluând astăzi pe scene importante ale lumii, de la Carnegie Hall, New York, Londra, Shangai, Munchen până la Viena, cei trei artiști au susținut – prin gestul lor generos – eforturile Fundației Regale Margareta a României de a oferi șansa altor tineri aflați la început de drum să își urmeze visul. În lipsa acestui sprijin, artiștii în devenire nu pot urma o pregătire de specialitate și nici nu pot avea acces la o serie de oportunități pentru a-și pune în valoare talentul. Sub bagheta dirijorului David Crescenzi, orchestra New Hope și cei trei soliști au oferit publicului o selecție a celor mai frumoase pagini de operă și operetă, arii și duete celebre extrase din creații ale unor compozitori precum Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Franz Lehar sau Pablo Sorozabal, precum și Variațiunile Rococo de P. I. Ceaikovski. Momentul artistic din sală a fost dublat, în foaierul Ateneului Român, de o apreciată expoziție de artă vizuală, care a cuprins lucrări create de bursieri actuali ai Fundației, sub tematica ”Preocupările și pasiunile membrilor Familiei Regale de-a lungul timpului”. Rochiile unicat purtate de soprana Diana Alexe pe scena Ateneului au fost create de două dintre bursierele actuale ale programului Tinere Talente.

Înainte de începerea spectacolului, foaierul Ateneului Român s-a transformat într-un adevărat platou de televiziune, de unde invitații – violoncelistul Andrei Ioniță, dirijorul David Crescenzi, maestrul Marin Cazacu – violoncelist și profesor, Director general al Ateneului Român, manager al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română”, lider al Ansamblului Violoncelissimo și mentor Tinere Talente, Zoli Toth –  artist, mentor Tinere Talente, Paula Seling – artist, susținător Tinere Talente, Mugurel Mărgărit – Director executiv al Fundației Regale Margareta a României, Gabriela Iordache – coordonator al programului Tinere Talente, precum și realizatoarele TV Liana Stanciu și Valentina Băințan au introdus publicul de acasă în atmosfera festivă a Concertului Regal, prin discuții despre importanța susținerii artei și culturii românești. Fondurile strânse din sponsorizările și donațiile atrase la Concertul Regal vor susține o nouă generație de muzicieni și artiști vizuali, cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venituri modeste, prin programul național Tinere Talente ediția 2023, selecția națională urmând să fie lansată în luna noiembrie.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu