”Reforma” Ecaterinei Andronescu bulversează învățământul românesc. Colegiul Botta din Adjud, printre ”victime”

0

Crearea intempestivă a unui număr mare de clase profesionale în dauna celor teoretice a bulversat unitățile de învățământ din toată țara. O astfel de situație se găsește și la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud. În urma deciziei Ministerului Educației Naționale, în anul școlar 2019-2020, vor fi 6 clase de învățământ liceal teoretic, mai puțin cu 2 clase comparativ cu acest an școlar, un număr prea mic pentru a acoperi toți elevii de clasa a opta din zona municipiului Adjud. ”Noi suntem colegiu teoretic, noi cu cădem sub incidența hotărârii doamnei ministru. Normal trebuia să ne dea opt clase de a noua. Prima dată, prin februarie, când am fost la inspectorat cu planificarea claselor, ni s-a explicat că sunt probleme, deși realitatea nu este așa, și ne-au tăiat o clasă. Ieri, într-o discuție telefonică cu dl inspector general, am aflat că ne mai taie o clasă, pentru că astea sunt indicațiile. Am aflat că a doua clasă, care va dispărea de la Colegiul Național ”Emil Botta”, se va duce la Liceul de Artă din Focșani, lucru care nu mi se pare corect. În bazinul Adjud sunt 421 de elevi de clasa a opta la care se mai adaugă încă vreo 120 de elevi din localități din județul Bacău. Cu acest număr de clase nu vom reuși să acoperim toți elevii și unii dintre ei vor abandona”, a declarat, pentru hotnews, Emil Dumitru, directorul Colegiului Național ”Emil Botta”. Corpul profesoral și Federația Educației Naționale filiala Vrancea vor protesta față de această decizie a ministerului.