marți, mai 21, 2024
AcasăStiri InterneRecomandările pompierilor pentru a avea sărbători liniștite și în siguranță, fără evenimente...

Recomandările pompierilor pentru a avea sărbători liniștite și în siguranță, fără evenimente neplăcute

Și în acest an, pompierii vrânceni sunt la datorie pe timpul activităților desfășurate de cetățeni cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale. Peste 100 pompieri militari și paramedici SMURD vor acționa zilnic în cooperare cu personalul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. În funcție de situația operativă, numărul acestora poate fi suplimentat cu pompieri aflați în turele libere. De asemenea, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea au desfășurat, în această perioadă, acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât, slujbele religioase din perioada Sărbătorilor Pascale să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

În Noaptea de Înviere, credincioşii ortodocşi se vor afla în lăcaşurile de cult, pentru a primi Lumina Sfântă. Pentru ca, aceste momente de rugăciune şi apropiere de Dumnezeu să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii vrânceni recomandă populaţiei, dar şi slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:

  • Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi a curţilor lăcaşurilor de cult, precum şi a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul în care, asemenea activităţi se desfăşoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paște.
  • Accesul credincioșilor în incinta lăcașului de cult, să fie permis, în limita capacității bisericii.
  • În condițiile unui număr foarte mare de credincioși, se recomandă desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii.
  • Menținerea ușilor de acces și evacuare în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase.
  • În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente și prezintă un risc foarte mare de incendiu.
  • Evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare sau renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele.
  • Desemnarea, de către preoți, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu).
  • Enoriașii vor menține o distanță de siguranță față de cei din jurul lor, pentru a evita contactul dintre lumânări și hainele sau părul acestora.
  • Depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exteriorul lăcașelor și la distanță de siguranță față de elemente combustibile.
  • Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici și mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu, prin: stingerea lumânărilor la terminarea activităților și evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii; deconectarea aparatelor electrice și a instalației de iluminat.
  • Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât, să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție sau să împiedice accesul la hidranții exteriori de incendiu.
  • Supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor religioase.

La sosirea acasă după slujba de Înviere, se recomandă:

  • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
  • supravegherea copiilor în încăperile în care se află lumânări sau candele aprinse;
  • stingerea lumânărilor sau candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, în această perioadă, populația alege să își petreacă timpul în aer liber, la un grătar sau picnic, în special în pădurile din apropierea localităților, în scopul prevenirii unor situaţii de urgență, recomandăm respectarea următoarelor măsuri preventive:

  • interzicerea autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere, a fumatului, aprinderii focului precum şi instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în pădure, în afara locurilor special amenajate;
  • respectarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
  • pregătirea focului pentru prepararea hranei se va face doar în locuri special amenajate, la o distanţă de cel puţin 10 m faţă de clădiri şi materiale combustibile;
  • înainte de aprinderea focului, curăţaţi locul de materiale care se pot aprinde uşor;
  • nu aruncaţi resturile de chibrituri şi ţigări aprinse în pădure;
  • nu părăsiţi niciodată focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă, iar cenuşa rezultată în urma arderii depozitaţi-o într-o groapă special amenajată;
  • păstraţi în apropierea dumneavoastră o rezervă de apă;
  • nu faceţi focul pe vânt puternic;
  • asigurați supraveghere copiilor pentru a se evita folosirea de către aceştia a mijloacelor de aprindere.

În cazul izbucnirii unui incendiu, recomandăm:

  • să nu se creeze în panică, iar persoanelor să își păstreze calmul;
  • să se anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
  • să se identifice și să se utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
  • să se creeze acces forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.

Cu speranța că, aceste recomandări vor fi respectate, vă dorim să vă bucurați de această minivacanță fără evenimente care să vă pună viața în pericol și vă urăm: PAȘTE FERICIT! (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu