Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, desfășoară astăzi o acțiune de amploare în comunele Slobozia Bradului și Tâmboești, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea faptelor care afectează ordinea publică. Activitățile vizează identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă normele legale, combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.
În cadrul acțiunii sunt efectuate controale în trafic pentru verificarea respectării legislației rutiere, fiind urmărită depistarea conducătorilor auto care se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise. De asemenea, sunt verificate transporturile și activitățile cu impact asupra mediului, precum și respectarea reglementărilor din domeniul silvic. Totodată, echipele participante desfășoară controale la operatori economici pentru verificarea respectării prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, asigurarea pazei bunurilor și protejarea infrastructurii energetice.
La activitate participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și acțiuni speciale, alături de reprezentanți ai instituțiilor partenere, respectiv Garda Forestieră Focșani, Garda Națională de Mediu, Biroul Vamal Vrancea, Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Focșani și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor. (IPJ Vrancea)
