AcasăSocietateRăzbunare odioasă a unui bărbat, pe concubina lui

Răzbunare odioasă a unui bărbat, pe concubina lui

O ceartă între doi concubini din comuna vrânceană Moviliţa s-a lăsat cu dosar penal în care bărbatul este cercetat pentru comiterea patru infracţiuni. Cearta a avut loc în primele zile ale acestui an şi a determinat-o pe femeia în vârstă de 59 de ani să plece de acasă, la copii, după ce a fost ameninţată de concubin. Când s-a întors acasă, după o săptămână, femeia a avut parte de clipe de coşmar. Şi-a găsit câinele spânzurat de gard, într-un casa spartă şi răvăşită. Ea a chemat poliţia. „Cele sesizate s-au confirmat, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă pentru efectuarea cercetărilor, stabilirea cu exactitate a modului şi împrejurărilor în care s-a produs fapta, iar în scurt timp a fost identificată şi persoană bănuită de săvârşirea faptelor”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea. În urma cercetărilor, concubinul s-a ales cu dosar penal. El este învinuit pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, distrugere, violare de domiciliu şi uciderea animalelor fără drept, această din urmă infracţiune pedepsindu-se cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform Legii 205/2004 (art 25, alin. 1, lit a).

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu