joi, aprilie 18, 2024
AcasăSocietateFOTO Parastas la 7 ani de la moartea Arhiepiscopului Epifanie

FOTO Parastas la 7 ani de la moartea Arhiepiscopului Epifanie

Clerici, monahi, monahii și credincioși s-au rugat sâmbătă, 11 ianuarie 2020, pentru odihna sufletului Arhiepiscopului Epifanie Norocel, cel care i-a păstorit vreme de trei decenii. Cu prilejul împlinirii a șapte ani de la mutarea sa la Domnul, slujba Parastasului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de părinți consilieri și inspectori din Administrația eparhială, protoieriei, ieromonahi și alți preoți invitați, în Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul locului a vorbit despre viața și multiplele realizări, în plan pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc, ale Arhiepiscopului Epifanie, îndemnându-i pe cei prezenți să-l pomenească permanent în rugăciunile lor.

„Perioada de arhipăstorire a Arhiepiscopului Epifanie a fost una prolifică, din multe puncte de vedere. Pentru aceasta, se cuvine să îndreptăm cuvânt de mulțumire către Dumnezeu, Care a lucrat din belșug prin Arhiereul Epifanie, pentru că orice ierarh este, prin excelență, părinte al Bisericii și toți avem datoria creștinească de a-l pomeni cu dragoste, cu sinceritate, în rugăciunile particulare și, de asemenea, la Sfânta Liturghie. […] Vă îndemn pe toți să nu îl dați uitării, mai ales că a fost un părinte contemporan. Aici, în Catedrala Arhiepiscopală pe care a ctitorit-o, dar și în Catedrala Voievodală unde a slujit, a fost totdeauna aproape de credincioșii care se îmbisericesc în fiecare duminică și sărbătoare și chiar în fiecare zi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. La final, slujitorii au mers la mormântul fostului arhipăstor al Buzăului și Vrancei din Catedrala Arhiepiscopală, unde au oficiat un Trisaghion și au cântat „Veșnica pomenire”. (sursa: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu