vineri, mai 3, 2024
AcasăSocietate”Războiul” comunicatelor la Spitalul Județean: partea I - acuzațiile conducerii spitalului

”Războiul” comunicatelor la Spitalul Județean: partea I – acuzațiile conducerii spitalului

– Persoanele împuternicite de ministrul sănătății să reprezinte ministerul în CA al Spitalului județean au fost convocate în scris, în data de 29 ianuarie 2020, conform prevederilor legale si statutare, la ședința ordinară din 11.02.2020.
– Fără a fi în posesia procesului verbal vehiculat în spațiul public, dorim să îi aducem la cunostință drei. Dimitriu, că nu am reusit să identificam în Legea nr. 95/2006, privind reforma in domeniul sănătății, temeiul legal în baza căruia a solicitat documentele enumerate public.
– Aducem la cunoștința celor interesați că activitatea de evaluare a conducerii spitalului este un atribut exclusiv al Ministerului Sănătății prin comisiile special organizate în acest scop în baza unei metodologii.
– De asemenea, accesul la documentele medicale (foi de observații – care sunt individuale si nu generale – emise pe secțiile spitalului), este supus unei legislații restrictive, neputând fi comunicate sau înaintate niciunei persoane cu excepția organelor specializate și abilitate prin lege.
• Specificăm faptul ca toate rapoartele organelor de control, inclusiv bugetul de venituri si cheltuieli, lunar, trimestrial si anual se regăsesc la Ministerul Sănătății.
În concluzie, ne dorim să se înțeleagă cât mai clar cum funcționează din punct de vedere instituțional un spital public iar ceea ce se întâmplă la acest moment, considerăm a fi o ingerință politică nelegală și neavenită, cu efecte de nedorit asupra activității spitalului. Precizăm că personalul medical (resursa umană a acestei instituții) este indignat și respinge atragerea în jocuri politice a unui domeniu în care trebuie să primeze grija față de pacienți și nu față de interesele politice. (conducerea Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani)

În plus, presei i s-a mai trimis un comunicat despre care se spune că este semnat de mai mulți medici din cadrul spitalului. Comunicatul este, practic, o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Victor Costache. În scrisoare se cere revocarea celor 3 reprezentanți ai MS în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean. Mai mult, în cazul în care ministrul nu le dă satisfacție, medicii respectivi anunță că vor demisiona din unitatea spitalicească.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu