AcasăStiri InterneRAR: deficiențe tehnice majore la jumătate din mașinile oprite în trafic

RAR: deficiențe tehnice majore la jumătate din mașinile oprite în trafic

Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 33508 vehicule, în toată ţara. În urma controalelor inspectorii RAR au constatat deficiențe tehnice majore și/sau periculoase la 15.235 de vehicule (45,47%), declarate neconforme. Cele mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%). Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019, au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale și au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare. În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară.

Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni. (Biroul de presă, Registrul Auto Român)

În Vrancea, din 634 de autovehicule verificate, 55,36% erau neconforme, iar 6 dintre mașini prezentau pericol iminent de accident. Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție. “În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate 363 amenzi contravenționale și au fost retrase 355 certificate de înmatriculare”, se menționează într-un comunicat al Registrului Auto Român referitor la verificările din județul Vrancea.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!