Vrancea se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei. În perioada 9–11 octombrie 2026, Crângul Petrești devine locul de întâlnire al tradițiilor românești, al meșteșugurilor populare, al producătorilor locali și al muzicii autentice. Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Muzeul Satului Vrâncean și Organizația de Management al Destinației „Vin în Vrancea”, organizează „Rapsodii de toamnă în Crâng”, eveniment care se va desfășura zilnic, între orele 10:00 și 21:00. Timp de trei zile, publicul este invitat să descopere frumusețea și diversitatea patrimoniului tradițional prin cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Național al Meșterilor Populari, Târgul Producătorilor Locali și programul artistic „Cântece de Viță Veche”. Evenimentul reunește meșteri populari din Vrancea și din importante zone etnografice ale României, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi obiecte lucrate manual, costume populare, țesături, măști, împletituri, instrumente tradiționale, crestături în lemn, ceramică și alte creații care păstrează vie memoria satului românesc. Vrancea va fi reprezentată prin meșteri din Nereju, Jitia, Soveja, Vadu Roșca, Spulber, Păulești, Bolotești și Mărășești, în timp ce invitații din Harghita, Suceava, Neamț, Maramureș și Caraș-Severin vor completa tabloul diversității meșteșugurilor tradiționale românești.
Muzică și dans, timp de trei zile
Programul artistic debutează vineri, 9 octombrie 2026, ora 17.30, cu recitalul susținut de Cosmina Adam și elevii clasei de canto muzică populară a Centrului Cultural Vrancea. Vor urca apoi pe scenă Ansamblul folcloric tătăresc Qarasu din Medgidia, județul Constanța, Ansamblul folcloric Doina Covurluiului și Doinița Flutur din județul Galați, iar seara se va încheia cu Călin Brăteanu – județul Suceava.
Sâmbătă, 10 octombrie 2026, începând cu ora 18.00, publicul va avea parte de o incursiune în diversitatea culturală europeană, prin prezența Ansamblului de dansuri grecești Pandora din Brăila, a Ansamblului Pareia Pilisterlu din București, cu muzică și dansuri aromâne, a Ansamblului Rapsodia Vultureană din Vulturu, Ansamblul Păltineanca din Paltin și a Ansamblului Greek Dance Romania din București.
Duminică, 11 octombrie 2026, începând cu ora 15.00, scena va aparține în primul rând tinerelor generații de artiști formați în cadrul Centrului Cultural Vrancea. Vor susține momente artistice Dorin Țicu și elevii clasei de acordeon, precum și Dumitru Ivan și elevii claselor de orgă și vioară. Programul va continua cu Mădălina Lupașc și Ionica Stan – județul Vrancea, iar evenimentul se va încheia cu Marius Zgâianu și Ansamblul Zestrea din județul Bacău.
Gustul autentic al Vrancei, la Târgul Producătorilor Locali
Pe parcursul celor trei zile, în intervalul orar 10.00 – 20.00, vizitatorii vor putea descoperi o ofertă bogată de produse locale și tradiționale. Zacusca, bulionul, legumele și fructele, sucurile naturale, produsele de patiserie, plăcintele, poalele-n brâu, cozonacul, brânzeturile, mierea și produsele apicole se vor regăsi printre bunătățile pregătite de producătorii vrânceni. Vinurile locale vor ocupa, de asemenea, un loc important în cadrul târgului, prin participarea unor producători și crame din Panciu și Odobești. Nu vor lipsi strugurii și merele, florile, produsele din carne și lapte sau alunele de pădure provenite din plantații locale. Printre producătorii prezenți se numără reprezentanți din Cîrligele, Țifești, Mărășești, Negrilești, Gologanu, Vânători, Mândrești, Câmpuri, Panciu, Odobești, Suraia, Focșani, Paltin și Fitionești.
O sărbătoare a tradiției și a comunității
„Rapsodii de toamnă în Crâng” este mai mult decât un târg. Este o întâlnire cu identitatea culturală a Vrancei și cu valorile care definesc satul românesc: meșteșugul transmis din generație în generație, muzica tradițională, portul popular, gastronomia locală și respectul pentru lucrul făcut cu migală și pasiune. Prin amploarea participanților și diversitatea programului, evenimentul își propune să ofere publicului o experiență autentică și să creeze un spațiu în care tradiția să fie descoperită, apreciată și transmisă mai departe.
„Rapsodii de toamnă în Crâng” se desfășoară în perioada 9–11 octombrie 2026, în Crângul Petrești, între orele 10:00 și 21:00. Organizatorii îi invită pe vrânceni și pe toți cei care iubesc tradițiile românești să petreacă un weekend de toamnă în Crângul Petrești, alături de meșteri populari, producători locali, artiști și ansambluri folclorice. Vă așteptăm la „Rapsodii de toamnă în Crâng”, pentru trei zile dedicate tradiției, culturii și autenticității vrâncene. Intrarea este liberă! (Centrul Cultural Vrancea)
