vineri, martie 29, 2024
AcasăELECTORALRaluca Ioan, candidat PNL Vrancea: ”De ce candidez? Pentru a corecta greșeli...

Raluca Ioan, candidat PNL Vrancea: ”De ce candidez? Pentru a corecta greșeli ale sistemului medical cu care mă confrunt zilnic.”

Raluca Ioan este candidat din partea PNL Vrancea pentru Senatul României, la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Raluca Ioan este medic cu o experiență de 23 de ani, acumulată atât în unități spitalicești din Vrancea cât și în unități medicale mari, din Capitală. Cunoaște sistemul medical din interior, în amănunt, cu toate problemele ce țin de management, finanțare, personal, dotare, pacienți etc. De aceea, a considerat că trebuie să se implice direct pentru a pune umărul la rezolvarea problemelor din sistemul medical românesc. ”Personal sau prin mesaje, sunt întrebată de ce candidez pentru Parlament. Am o meserie superbă care îmi aduce mari satisfacții morale și un statut social pe măsură; o familie frumoasă, într-un cuvânt, am cam tot ce l-ar face fericit pe un om. În primul rând, vreau să clarific un lucru: voi continua să profesez, să fac gărzi și să asist gravide la naștere, cât timp îmi va permite legea și timpul. Există și acum doctori în Parlament, de la toate partidele, care nu au renunțat la medicină și își fac bine treaba în legislativ. De asemenea, sunt șef lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și voi continua să predau. Sunt în politică și candidez la Senat pentru a corecta greșeli ale sistemului medical cu care mă confrunt zilnic în spitalul în care lucrez și care îi afectează pe pacienți. Cu aceste erori ale sistemului medical se confruntă colegii mei medici, în toate spitalele din Vrancea și din România. Încercarea mea este de a repara sistemul medical din punctul din care pleacă nedreptățile, erorile, greșelile: de la LEGE.

– dacă pacienții plătesc contribuții o viață iar în momentele critice pentru ei sistemul nu funcționează, îi ignoră sau îi plimbă între spitale;

– dacă din fonduri europene, guvernamentale sau locale se achiziționează echipamente de top, iar ele nu sunt utilizate în beneficiul bolnavilor;

– dacă salariile medicilor sunt decente, iar ei pleacă în continuare în străinătate;

– dacă investiții de milioane de euro se duc pe apa sâmbetei, pentru că procedurile nu sunt respectate;

– dacă se moare cu zile, pentru că cineva a considerat că „merge și așa”,

Legea este greșită. Legea nu este clară. Legea nu este completă. Îmi propun ca în Parlamentul României să mă bat pentru fiecare principiu la care țin, și pe care vreau să îl văd operaționalizat într-un articol de lege.

Sunt vrânceancă și vreau să vă reprezint pe dumneavoastră, pe vrânceni, în Parlamentul României. Pentru sănătatea dumneavoastră și a sistemului medical românesc. Vă asigur că în Senat voi lupta pentru ideile mele de însănătoșire a sistemului medical românesc, așa cum mă bat în sala de nașteri până aud primul țipăt al unui nou-născut.”, susține medicul Raluca Ioan, candidat PNL Vrancea pentru Senatul României, la alegerile din 6 decembrie.

Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 11200025

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu