PSD vrea să pună la respect opoziția din Consiliul Local Focșani

0

Scandalurile fără sfârşit dintre putere şi opoziţie la şedinţele Consiliului Local Focşani ar putea să devină istorie de la 1 iunie, după adoptarea noului regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului Local. Asta după ce puterea politică de la Focşani, reprezentată de PSD-ALDE şi alţi doi consilieri afiliaţi acestui grup, a cerut reactualizarea regulamentului cu noi prevederi, mai stricte. De fapt, adevăratul iniţiator al proiectului este chiar primarul Cristi Misăilă, care consideră depășit regulamentul prea “democratic” după care funcţionează în prezent Consiliul Local Focşani, regulament adoptat în anul 2009.

Pe scurt, edilul PSD vrea să închidă gura opoziţiei care nu pierde nicio ocazie să-l acuze că nu a făcut nimic în cei doi ani de când este primar, iar şedinţele consiliului local să nu se mai transforme în dezbateri fără sfârşit. Practic, intervenţiile aleşilor vor fi limitate încă de la începutul şedinţei, când se va stabili numărul de minute alocate fiecărui grup politic de consilieri în cadrul dezbaterilor fiecărui proiect aflat pe ordinea de zi. La Focşani, se ştie că PSD se bazează pe puţini aleşi care au intervenţii în şedinţe, oameni care sunt însă extrem de disciplinaţi la vot.

De cealaltă parte, opoziţia are cel puţin 4-5 consilieri locali care ridică, de obicei, obiecţii la proiectele importante, în special cele care implică bani mulţi de la buget, ajungându-se de multe ori ca un singur subiect să fie dezbătut chiar şi o jumătate de oră. Şi preşedintele de şedinţă va primi puteri depline, putând chiar interzice cuvântul aleşilor şi chiar să-i evacueze din sală dacă acesta consideră necesar. “Când desfăşurarea lucrărilor este perturbată sau când luările de cuvânt sunt fără acordul preşedintelui de şedinţă, acestea nu vor fi consemnate în procesul verbal al şedinţei şi vor fi sancţionate…Când tulburarea privind desfăşurarea lucrărilor persistă, preşedintele de şedinţă poate întrerupe şedinţa şi dispune eliminarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod solemnitatea şedinţei, solicitând sprijinul în acest sens agentului de pază”, potrivit noului regulament aflat pe site-ul Primăriei.

Chiar dacă, în esenţă, aceste modificări par a fi de bun simţ, în realitate, folosindu-se de litera legii, nu şi de spiritul ei, puterea va putea controla orice la şedinţe şi îi va pune la respect pe opozanţi. De altfel, primarul Cristi Misăilă s-a exprimat în acest sens, considerând că nu va mai fi denigrat în şedinţe dacă se aprobă modificările. “Într-o şedinţă de consiliu local trebuie să existe solemnitate. Ori mahalaua care se face în cadrul şedinţelor de Consiliu Local m-a determinat uneori să mă ridic şi să plec. Consilierii PSD au propus modificarea regulamentului. Sper eu dacă va fi aprobat în formula asta să putem să avem din acel moment nişte şedinţe mult mai civilizare şi să nu mai avem intervenţii care nu sunt pe subiect. Se fac tot felul divagaţii care au simplul rol de a duce în eroare cetăţenii sau de a face tot felul de afirmaţii mincinoase la adresa mea şi a colegilor mei din primărie”, a spus Misăilă.