miercuri, noiembrie 6, 2024
AcasăStiri InterneProtecția Consumatorilor: amenzi de două milioane lei și confiscări de mii de...

Protecția Consumatorilor: amenzi de două milioane lei și confiscări de mii de litri în rândul celor care produc sau comercializează sucuri şi băuturi răcoritoare

La sfârșitul lunii iulie și în prima parte a lunii august, Comisarii de la Protecția Consumatorilor au derulat sute de controale, la nivel național, pentru verificarea modului de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe. În total, au fost controlați 641 de agenți economici – distribuitori, magazine, staţii de benzină şi producători. ANPC a identificat deficiențe la 516 dintre operatorii verificați.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au verificat o cantitate de circa 245.000 litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri de fructe, peste 84.000 litri dintre acestea nerespectând prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor. În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dat 416 amenzi, în valoare de două milioane de lei. În același timp, ei au oprit definitiv de la comercializare 6.500 de litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe, în valoare de peste 42.000 lei, care erau improprii consumului uman. ”Recomand consumatorilor să acorde atenţie deosebită la ambalajul produsului, să nu cumpere sucurile sau băuturile răcoritoare al căror ambalaj este deteriorat sau deformat, să consume produsele într-un timp relativ scurt de la deschidere, conform indicaţiilor de pe etichetă, şi să refuze achiziţionarea produselor a căror dată a durabilităţii minimale este depăşită”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
Printre neregulile găsite de ANPC se numără: comercializarea diverselor sortimente de băuturi cu ambalaje deteriorate; comercializarea unor produse cu data durabilitatii minimale depăşită; comercializarea unor produse care prezentau neconcordanţe între denumirea acestuia şi lista ingredientelor;  comercializarea unor sucuri vrac fără a informa consumatorii despre aditivii, respectiv declaraţia nutriţională a acestora; comercializarea unor băuturi răcoritoare fără avertizări în ceea ce priveşte ingredientele care pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora. De asemenea, echipele de control au mai descoperit: comercializarea unor produse fără a avea elementele de identificare-caracterizare sau alte informaţii traduse în limba română, pe etichetă; nerespectarea condiţiilor privind depozitarea şi comercializarea băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe (la temperatura mediului ambient, sub directa acţiune a razelor solare, şi nu la ”loc răcoros”, aşa cum indică producătorii, direct pe paviment etc.); folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate, cu cu acumulari masive de praf, impurităţi şi mucegai, cu depuneri şi resturi de produse şi ambalaje; folosirea unor agregate frigorifice uzate, cu grătare ruginite.
Alte probleme găsite de comisarii ANPC au fost: practici comerciale incorecte (utilizarea pe etichete a unor imagini de fructe, în realitate, printre ingrediente aflându-se diverse arome sau concentrate din respectivele fructe); lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă, echivocă a preţurilor; lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură; nerespectarea regimului promoţiilor; nerespectarea modului de indicare la raft a garanţiei reţinute în sistemul SGR pentru ambalajele reciclabile; lipsa autorizaţiei de funcţionare. (sursa: ANPC)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu