vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAdministratiePropuneri de dezvoltare și punere în valoare a Ariei Protejate Lunca Siretului

Propuneri de dezvoltare și punere în valoare a Ariei Protejate Lunca Siretului

Astăzi, la Primăria Suraia, a avut loc o întâlnire a președintelui Agenției Naționale pentru Arii Protejate (ANANP), Adi Croitoru, cu primarii vrânceni din localitățile care fac parte din Aria Protejată Lunca Siretului, cu șefi de instituții publice și conducerea Instituției Prefectului. Inițiativa întâlnirii a pornit de la nevoia de dezvoltare a comunităților respective, de punere în valoare a potențialului turistic oferit de râul Siret, dar și necesitatea de protejare a zone naturale. Printre altele, s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare, prin intermediul Consiliului Județean Vrancea să se realizeze o asociere a celor 11 unități administrativ-teritoriale din județ care au interese în Lunca Siretului, pentru realizarea unui acord de colaborare și a unui proiect comun care să permită atragerea de fonduri pentru activități de refacere a malurilor erodate, împădurire, refacere pășuni și de amenajare zone turistice. În același timp, Administrația Națională ”Apele Române” va realiza un studiu tehnic zonal pe râul Siret pentru a se stabili dacă și unde anume, punctual, se poate interveni pentru regularizarea albiei, știut fiind faptul că legislația națională și cea europeană în acest sens sunt restrictive.
Și turismul reprezintă un obiectiv important pentru localitățile din Lunca Siretului. ”În ceea ce privește comuna Suraia, am gândit un proiect comun cu administrațiile publice locale de la Biliești și Garoafa pentru amenajarea unei zone de agrement, care să atragă turiști în localitățile noastre, unde să poată admira Lunca Siretului, cu tot ceea ce oferă ea, de la floră și până la faună, arealul găzduind numeroase specii protejate. De asemenea, vom realiza documentațiile necesare pentru refacere pășuni și împădurire în zonele erodate. Depinde de modul în care acționăm noi acum, responsabil, pentru a proteja localitatea de inundații nedorite.”, a transmis primarul comunei Suraia, Maria Stroe, gazda întâlnirii.
În perioada imediat următoare, la nivelul Consiliului Județean Vrancea, va fi organizată o nouă întâlnire a reprezentanților celor 11 UAT-uri vrâncene din Lunca Siretului, pentru perfectarea unui acord de colaborare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu