marți, aprilie 23, 2024
AcasăSocietateProiect: Tichete sociale pentru proaspetele mămici din categoriile defavorizate

Proiect: Tichete sociale pentru proaspetele mămici din categoriile defavorizate

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă care are ca grup țintă mamele cu nou-născuți, din categoriile sociale defavorizate. Proiectul stabileşte categoriile de persoane eligibile să primească tichete sociale electronice pentru nou-născuţi, valoarea nominală a acestora şi traseul birocratic de la selectarea persoanelor eligibile să obţină acest beneficiu, la emiterea tichetelor şi plata produselor de îngrijire a nou-născutului cu tichetul electronic. Potențialele beneficiare ale acestor tichete sunt în acord cu Programul Operațional, din următoarele categorii:

– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare (inclusiv mamele minore);

– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care se află în situație de risc (exemplu: persoanele cu dizabilități);

– mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ. Exemplu: nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință sau orice altă situație de vulnerabilitate justificată de către organizația parteneră;

– mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;

– mamele minore, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuţi va fi de 2.000 de lei. Valoarea acestui tichet poate fi actualizată anual, prin hotărâre a Guvernului, adoptată cu cel puţin 30 de zile înainte de încheierea anului calendaristic pentru anul calendaristic următor, în funcție de rata inflației şi în limita disponibilului financiar prevăzut în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane în România. Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi emise nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Acestea pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru cumpărarea produselor de îngrijire pentru nou-născuți, pentru care au fost emise. Proiectul de OUG poate fi studiat pe site-ul MIPE.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu