vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaProiect PNL Vrancea: vouchere de vacanță și pentru angajații din mediul privat

Proiect PNL Vrancea: vouchere de vacanță și pentru angajații din mediul privat

Deputatul PNL Vrancea, Ion Ștefan, a depus la Comisia de industrii și servicii un amendament privind acordarea de vouchere de vacanță angajaților din mediul privat. Voucherul va avea aceeași valoare ca bonusul acordat bugetarilor: 1.450 de lei. Conform inițiatorului, contravaloarea voucherelor ar urma să fie dedusă din impozitul pe venit sau impozitul pe profitul firmelor. ”Alături de senatorul PNL de Vrancea Cătălin Toma, am iniţiat şi depus joi, 21 februarie, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege privind acordarea voucherelor de vacanţă în mediul privat. Propunerea noastră, susţinută şi de colegii din PNL, prevede acordarea voucherelor de vacanţă în valoare de 1.450 lei/an/persoană, pentru angajaţii din mediul privat, care să fie deduse din impozitul pe venitul microîntreprinderilor, respectiv din impozitul pe profit”, a declarat deputatul Ion Ştefan. Inițiatorul proiectului susține că, prin acordarea voucherelor de vacanță și angajaților din sectorul privat, toată lumea va avea de câștigat. ”Prin această propunere, asigurăm un tratament similar angajaților de la privat și de la stat și eliminăm discriminarea în privința veniturilor. Acordarea acestor vouchere de vacanță și celor din mediul privat va stimula și industria turismului, aducând încasări suplimentare la bugetul de stat. Angajatul din sectorul privat căruia îi cresc veniturile își poate petrece o vacanță în țară, cu rol de recuperarea capacității de muncă, iar acesta va avea un grad de motivare ridicat și așa putem vorbim despre creșterea productivității muncii. Amendamentul este o măsură bine venită în favoarea angajatului căruia îi cresc veniturile reale, dar și în favoarea angajatorului care are posibilitatea să acorde angajaților, pe lângă salariu, și tichete pentru vacanțe la stațiunile din țară.”, a subliniat deputatul liberal. Acesta a mai precizat că a discutat subiectul cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice pentru a se identifica posibilitatea legală de legiferare a proiectului. În cazul în care Guvernul PSD-ALDE nu va adopta amendamentul, atunci inițiativa privind acordarea voucherelor de vacanță angajaților din sectorul privat va figura în programul de guvernare al PNL.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu