sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăAdministratieProiect: inspectoratele școlare se transformă în direcții județene, directorii de școli vor...

Proiect: inspectoratele școlare se transformă în direcții județene, directorii de școli vor putea fi schimbați mai repede

Proiectul noii legi a educației conține și prevederi de ordin administrativ. Noul act normativ, ce va fi pus astăzi în dezbatere publică, stabilește că nu vom mai avea inspectorate şcolare judeţene, ci direcţii judeţene de învăţământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică. Nu este prima dată când se vorbește despre transformarea inspectoratelor școlare, însă acum se prezintă o propunere concretă. „Inspectoratele şcolare judeţene se transformă în direcţii judeţene de învăţământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate, aflate în subordinea Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridică. (…) Un rol absolut esenţial îl va avea Autoritatea pentru Inspecţie Şcolară şi Asigurarea Calităţii. Aceasta va fi o instituţie publică de interes naţional cu personalitatea juridică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei. Se va realiza prin reorganizarea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Universitar, care va fi o componentă a ANISAC. (…) Tot această autoritate va avea în componenţă Comisia Naţională pentru Inspecţia Şcolară, cu prerogative de verificare a respectării inclusiv cu privire la normele de etică şi deontologie profesională de către cadrele didactice.”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la o conferinţă de presă desfășurată marți.

Ministrul a făcut câteva precizări legate și de funcțiile de director din cadrul unităților de învățământ. În proiectul noii legi apare și funcția de director administrativ al unități de învățământ preuniversitar. „Se schimbă şi procedura de recrutare a directorilor la directori adjuncţi apărând o nouă funcţie aceea de directori administrativi. Procesul de selecţie va fi profesionalizat total şi va cuprinde o evaluare naţională în cadrul căreia se testează capacităţile şi aptitudinile candidaţilor, se apreciază evaluarea din perspectiva evaluării motivaţionale şi se realizează de către comisia de concurs împreună cu specialişti în psihometrie. Proba scrisă va rămâne, interviul va rămâne. Concurs public.”, a explicat Sorin Cîmpeanu. Pe de altă parte, legea va cuprinde, pentru prima oară, posibilitatea încetării mandatului unui director de şcoală. „Există pentru prima oară menţionată în lege, nu ne face plăcere, dar este o realitate, posibilitatea de încetare a mandatului unui director de şcoală în situaţia în care ANISC constată că nu s-au îndeplinit standardele minimale de calitate”, a mai spus ministrul Educaţiei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu