miercuri, mai 8, 2024
AcasăPoliticaProiect depus în Parlament: drept de vot de la vârsta de 16...

Proiect depus în Parlament: drept de vot de la vârsta de 16 ani

Trei studenți au depus în Parlament o inițiativă legislativă privind acordarea dreptului de vot persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Inițiativa lor a fost semnată de 29 de parlamentari, din mai multe grupuri politice. ”Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe. Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România.”, susține unul dintre inițiatori, Vlad Măntoiu. Proiectul de act normativ prevede modificarea mai multor alineate din Legea nr. 115/2015 și din Legea nr. 33/2007, după cum urmează:

„(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.” / „(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării inclusiv. / (4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare: a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale.” / „(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

”La 16 ani poti să te angajezi, deci plătești taxe, în anumite contexte. Poți să fii arestat și declarat responsabil pentru propria faptă, deci ești apt cognitiv să acționezi conform propriilor convingeri. Votul la 16 ani nu numai că este un drept care începe încet-încet să fie acceptat în statele europene, dar, până la urmă, este și ceva firesc, natural pentru că legile României relevă cu claritate că la 16 ani, un cetățean e capabil să fie rațional. Încă nu există nicio garanție că el (n.r. proiectul) va fi adoptat. De fapt, susținerea politică e una destul de mică. Foarte puțini parlamentari, indiferent de formațiunea politică, au semnat proiectul. Este necesar ca studenții, elevii și toată comunitatea de tineret să se pronunțe și să arate susținerea. Până la urmă, asta înseamnă democrație și pentru o societate sănătoasă, politicul trebuie să reflecte nevoile reale ale cetățenilor.”, a spus Alexandru-Yuuki Anahara, unul dintre inițiatorii proiectului.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu