vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneProgramul ”Prima Casă”, o nouă ediție, de două miliarde de lei

Programul ”Prima Casă”, o nouă ediție, de două miliarde de lei

Astăzi a demarat o nouă ediţie a Programului „Prima Casă”, cu un buget de 1,987 miliarde lei. Potrivit oficialilor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), lansarea ediţiei din 2019 a programului guvernamental a fost posibilă ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul în curs. „Timp de 10 ani, Programul „Prima Casă” a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le şansa de a achiziţiona o locuinţă. Eficienţa şi notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca iniţiator, FNGCIMM, băncile finanţatoare şi beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiţii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate. Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar”, a declarat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM.

Programul „Prima Casă” din 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de către băncile participante şi va fi derulat prin intermediul a 15 bănci: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu