joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateProgramul oficial de peste 340.000 de euro, de Unirea Principatelor Române

Programul oficial de peste 340.000 de euro, de Unirea Principatelor Române

Suma totală alocată de la bugetul Consiliului Județean Vrancea și de la bugetul Primăriei Focșani pentru manifestările prilejuite de împlinirea a 160 de ani de la Mica Unire depășește 1,6 milioane de lei (cea mai mare, de până acum, destinată acestei sărbători). Banii sunt direcționați către artiști, profesori universitari, logistică, scenă, materiale promoționale, publicitate în mass-media, cazare, masă și alte aspecte organizatorice. Prima activitate oficială este la ora 11.00 – Simpozionul ”Întâlnire cu Istoria: 160 de ani de la Unirea Principatelor Române 24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 2019”, la Muzeul Unirii. Vor fi prezenți, în principal, profesori universitari agreați de administrația PSD, participanți aproape an de an la manifestările din Vrancea, membri ai unei instituții controversate, cu multe acuzații de plagiat – Academia Oamenilor de Știință din România. Cu acest prilej, Primăria Focșani îi va înmâna directorului Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, titlul de cetățean de onoare al municipiului.  Apoi, la ora 12.00, la Cercul Militar Focșani, va avea loc o ședință solemnă a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, împreună cu Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova.
Programul din Piața Unirii va începe la ora 15.00 și va cuprinde: momente artistice și evocatoare, demonstrația și parada militarilor, lansarea unei emisiuni de mărci poștale dedicate celebrării a 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. De asemenea, în programul netransmis publicului larg se mai găsesc mesele festive, probabil la Cercul Militar sau la un restaurant agreat din oraș. Dintre primii oameni în stat, la Focșani ar putea ajunge doar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În ultimul timp, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a ocolit manifestările publice, cu multă lume, pentru a evita eventualele huiduieli și fluierături.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu