vineri, aprilie 19, 2024
AcasăComuna meaPOIANA CRISTEIProgram special de Ziua Comunei Poiana Cristei

Program special de Ziua Comunei Poiana Cristei

Și autoritățile locale din comuna Poiana Cristei organizează Ziua Comunei într-o zi de mare sărbătoare: 15 august – Adormirea Maicii Domnului (sau Sfânta Maria Mare). Este și o zi nelucrătoare, prin lege, iar cei mai mulți români care lucrează în străinătate vin acasă, în concediu, în luna august. De aceea, cele mai multe sărbători comunale au loc în cursul lunii august, preferată fiind ziua de 15 august. Primăria și Consiliul Local Poiana Cristei au pregătit un program special de Sfânta Maria Mare, cu mai multe activități la care să participe locuitorii comunei (dar nu numai). Vor fi oficiate slujbe speciale la bisericile din comună, se vor amenaja locuri de joacă pentru copii, va fi și o piesă de teatru pentru copii, se vor premia elevii cu rezultate deosebite la învățătură. Nu lipsesc spectacolele de muzică: elevii școlilor din comună vor susține un program artistic, iar pe scenă vor evolua, ulterior, membrii Ansamblului ”Poarta Vrancei” și tineri interpreți din județ. Vedeta zilei va fi cunoscuta cântăreață de muzică populară și de petrecere Emilia Ghinescu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu