joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateProgram prelungit, săptămâna viitoare, la serviciile publice de pașapoarte și permise

Program prelungit, săptămâna viitoare, la serviciile publice de pașapoarte și permise

Vă informăm că, în perioada 13-16 decembrie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vrancea vor recupera ziua liberă din data de 29 noiembrie 2021 prin prelungirea programului de lucru cu publicul cu două ore, serviciile urmând a fi deschise între orele 8:00-18:30.
Precizăm că accesul cetățenilor se va face cu respectarea prevederilor art.12 alin.(4) din Anexa nr.3 la HGR nr.1242/8.12.2021 care dispune că:,,Accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, a participanţilor în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale, administrativ-jurisdicţionale şi a celor administrative din motive de ordine şi siguranţă publică, a persoanelor care necesită servicii medicale şi prestaţii sociale, precum şi a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.” (Instituția Prefectului Județul Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu