duminică, aprilie 28, 2024
AcasăStiri InternePrognoză meteo: vreme însorită și puține precipitații în luna octombrie

Prognoză meteo: vreme însorită și puține precipitații în luna octombrie

Administrația Națională de Meteorologie a publicat caracterizarea climatică a lunii octombrie. Potrivit meteorologilor, pe parcursul lunii octombrie vremea va fi, în general, însorită, cu temperaturi diurne și nocturne mai mici decât în luna septembrie. Este, totuși, posibil ca, din cauza pătrunderii unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, să se mai înregistreze, izolat, temperaturi maxime „estivale”, de 35-38 de grade Celsius, chiar şi în luna octombrie.
„Octombrie este cea mai stabilă lună de toamnă, când zile în şir vremea se menţine însorită, deşi nopţile devin tot mai reci. În majoritatea zonelor ţării apare fenomenul de brumă. Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie.”, precizează specialiştii ANM. Potrivit estimărilor meteorologilor, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, uşor mai coborâte în zonele estice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi, în general, apropiate de cele normale, cu un uşor deficit în sud-vestul ţării sau excedent în jumătatea nord-vestică a ţării.

Astfel, în săptămâna 4-11 octombrie, valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de est a ţării, iar regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nord-vestică a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. În rest va fi în general apropiat de regimul normal pentru acest interval.

În perioada 11-18 octombrie 2021, estimările arată o temperatură medie a aerului la valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României şi cantităţi de precipitaţii, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 18-25 octombrie 2021, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui uşor deficit local în sud-vestul ţării.

În ultima săptămână de prognoză, 25 octombrie-1 noiembrie 2021, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. (sursa: Administrația Națională de Meteorologie)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu