joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateProfesoara Carmen Ion, premiată de elevi: ”Profesor de 10”

Profesoara Carmen Ion, premiată de elevi: ”Profesor de 10”

Profesoara de limba și literatura română Carmen Ion este un ”Profesor de 10”. Aceasta este nota acordată de Consiliul Național al Elevilor (CNE). În cadrul Galei Elevului Reprezentant, cadre didactice din întreaga țară au fost premiate de cei pe care îi îndrumă zi de zi. Iar profesoara de la Colegiul Național Pedagogic din Focșani s-a numărat printre cadrele didactice nominalizate și votate drept ”Profesor de 10”. Carmen Ion este unul dintre cei mai apreciați profesori din județul Vrancea, care implică elevii în acțiuni diversificate și care folosește și metode de predare/ educare neconvenționale. Profesoara de la Pedagogic este inițiatoarea festivalului concurs de book-trailere Boovie – o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală și mijloace nonformale: citire conștientă, trailer, actorie, scriere creativă, montare-editare film, cinematografie, spot publicitar. ”Deși prea adesea am avut impresia că suntem aruncați pe baricade diferite, niciodată nu am încetat să mă minunez de potențialul elevilor noștri și de câte lucruri faine pot ieși când se dorește și se practică real colaborarea, când chiar ne înțelegem reciproc. Mulțumesc CNE, mulțumesc, copchiii mei dragi!”, a scris pe Facebook profesoara Carmen Ion, după ce a primit premiul.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu