AcasăAdjudProduse contrafăcute descoperite de polițiști la un magazin din Adjud

Produse contrafăcute descoperite de polițiști la un magazin din Adjud

Vineri, 9 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Adjud, cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ. Astfel, în cadrul acțiunii, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea au depistat o femeie, de 38 ani, din comuna Ruginești, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte, fără a avea asupra sa documente de proveniență sau alte documente care să ateste autenticitatea. Astfel, 54 de articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de peste 10.500 lei, care purtau mărcile şi însemnele unor branduri cunoscute, au fost indisponibilizate de poliţişti, acestea fiind susceptibile a fi contrafăcute. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. (IPJ Vrancea)

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!