Direcția Națională Anticorupție a anunțat începerea urmăririi penale față de Adrian Pintea, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actual director general al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură. Procurorii anticorupție îl acuză pe Adrian Pintea, susținut de PSD pentru diverse funcții publice, de comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată (două acte materiale), în timpul mandatului de secretar de stat în MADR. Alături de Pintea, este inculpat și Romeo Șoldea, la data faptei director general al Autorității Naționale Fitosanitare (A.N.F.).
Iată ce spun procurorii anticorupție:
”În data de 03 decembrie 2024, în calitate de secretar de stat în M.A.D.R., având în subordine directă Autoritatea Națională Fitosanitară (A.N.F.), cu intenție și profitând de ascendentul funcției sale, l-ar fi determinat pe directorul general al instituției, inculpatul Șoldea Romeo, să întreprindă, de îndată, demersurile necesare pentru efectuarea transferului unui cunoscut de-al său, prin încălcarea unor dispoziții legale primare. Astfel, persoana respectivă ar fi fost transferată de la Camera Deputaților – Departamentul Secretariatului Tehnic – Registratură și Arhivă la Autoritatea Națională Fitosanitară, pe o funcție publică generală de consilier superior în cadrul Biroului Relații Publice Internaționale – cu atribuții pe linie de secretariat, transfer urmat de mutarea definitivă a acestuia, cu tot cu funcție, la Oficiul Județean Fitosanitar (O.J.F.) Botoșani, în localitatea lui de domiciliu.
În concret, în primă fază, inculpatul Pintea Adrian i-ar fi solicitat inculpatului Șoldea Romeo să aprobe, într-un termen scurt, transferul persoanei respective, de la Camera Deputaților la A.N.F. – Biroul Relații Publice Internaționale, deși cunoștea că emiterea deciziei respective a fost dispusă cu încălcarea anumitor dispoziții din Codul Administrativ, conform cărora autoritatea publică avea obligația să publice un anunț cu cel puțin 30 de zile înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor profesionale pentru funcția publică respectivă, transferul realizându-se în decurs de 7 (șapte) zile raportat la data formulării cererii (03 decembrie 2024).
În a doua etapă, ca urmare a instigării inițiale din partea inculpatului Pintea Adrian, inculpatul Șoldea Romeo ar fi dispus mutarea persoanei respective cu tot cu funcție la O.J.F. Botoșani, cu începere de la data de 16 decembrie 2024, printr-o decizie presupus nelegală, prin încălcarea legislației naționale și a regulamentelor U.E. în domeniu, respectiva persoană fiind încadrată pe o funcție cu atribuții de control în domeniul tehnic fitosanitar. În acest sens, s-ar fi operat unele modificări în fișa postului, noului angajat fiindu-i conferite atribuții de serviciu pe care nu putea să le exercite nici în fapt și nici în drept, în condițiile în care acesta nu avea studii superioare de specialitate în domeniul fitosanitar și nici cursuri de perfecționare / pregătire profesională frecventate sau absolvite în domeniul agricol / horticol / biologic / chimic.” (sursa: DNA)
