luni, aprilie 29, 2024
AcasăAdministratieProbleme la lucrările de apă și canalizare din județ

Probleme la lucrările de apă și canalizare din județ

Stadiul lucrărilor la rețelele de apă și canalizare din județ mă preocupă foarte mult. I-am cerut astăzi directorului CUP SA Focșani și firmelor responsabile să urgenteze lucrările derulate de cele 10 societăți care au contractat investițiile. Le-am solicitat firmelor, totodată, refacerea porțiunilor de drum județean afectate de lucrările care au produs anumite deteriorări. De altfel, calitatea a lăsat de dorit de multe ori, în ultimii ani, aspect semnalat și la ședința de astăzi. La finalul proiectelor aflate în derulare, comunități importante din Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, Străoane, Jariștea, Bordești, Broșteni, Popești, Slobozia Bradului, Cârligele, Dumbrăveni, Gugești, Tâmboești, Sihlea, Urechești, Vârteșcoiu și alte localități vor beneficia de rețele de apă și canalizare. Gradul de realizare a lucrărilor diferă, însă, din păcate, de la o firmă la alta. Trebuie să fim sinceri să spunem adevărul oamenilor! Facem toate eforturile pentru urgentarea procedurilor și lucrărilor în vederea creșterii gradului de execuție a proiectelor rămase în urmă!

În prezent, 4 contracte de lucrări au un grad de realizare de peste 80%, fiind aproape de finalizare. ”Vreau să avem apă și canalizare la înalte standarde de calitate în toate localitățile județului. Prioritare sunt zonele turistice Lepșa-Greșu și Soveja, pentru a ne putea dezvolta și pentru a atrage turiști. Doresc ca toți factorii implicați să aibă o dimensionare corectă, astfel încât toate localitățile județului să aibă apă și canalizare, să putem cuprinde și celelalte localități care nu sunt în acest program actual. Doresc ca pe viitor să avem o colaborare mai bună între instituții, beneficiar final fiind cetățeanul. Vă asigur de toată deschiderea mea, cu condiția să fim serioși și investițiile să fie făcute cu simț de răspundere”, a declarat Cătălin Dumitru Toma. Finanţarea celei de-a doua etape a proiectului Vranceaqua este asigurată în proporție de 85% din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, valoarea totală a investiției fiind de 941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. (Cătălin Toma, președinte Consiliul Județean Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu