vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateProbleme cu sistemul informatic al CNAS. Medicii de familie n-au putut emite...

Probleme cu sistemul informatic al CNAS. Medicii de familie n-au putut emite rețete compensate și gratuite

Medicii de familie, reprezentaţi de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), trag un semnal de alarmă cu privire la implicaţiile funcţionării deficitare a Platformei informatice a asigurărilor de sănătate – SIUI – în condiţiile epidemiei cu COVID 19. Funcţionarea defectuoasă a platformei SIUI începând din 09.03.2020 a îngreunat activitatea în cabinetele medicilor de familie, a generat întârzieri ale consultaţiilor programate şi a făcut dificilă acordarea de consultaţii pacienţilor cu afecţiuni acute. Toate acestea, în condiţiile în care îngrijorarea pacienţilor, dar şi a medicilor faţă de riscul de îmbolnăvire cu COVID 19 este maximă, iar evitarea aglomerărilor umane reprezintă una dintre măsurile care previn îmbolnăvirea.
Am informat CNAS cu privire la pericolele pe care această disfuncţionalitate le generează şi am solicitat măsuri urgente de remediere. Rugăm pe această cale pacienţii să înţeleagă situaţia existentă, să înţeleagă faptul că SNMF a semnalat pericolul informând CNAS, dar rezolvarea acestei situaţie nu depinde de medicii de familie.
Dorim să transmitem pacienţilor noştri că în această perioadă, mai mult ca oricând, au prioritate la consultaţii persoanele cu afecţiuni acute. Rugăm pacienţii cu afecţiuni cronice să apeleze cu aceiaşi încredere la medicul de familie, dar să renunţe la solicitările care suportă amânare.
Medicii de familie sunt permanent informaţi cu ultimele date despre epidemie şi cunosc foarte bine măsurile de prevenire a îmbolnăvirii la nivelul cabinetelor. Este foarte important ca efortul lumii medicale să fie susţinut de toată populaţia, prin respectarea unui barem minim de măsurile de prevenire a îmbolnăvirii. Aceste măsuri pot fi găsite pe site-ul www.snmf.ro. (comunicat SNMF)

„Ne cerem scuze pentru inconvenientele create pacienţilor şi furnizorilor şi vă asigurăm că vom întreprinde toate demersurile necesare astfel încât serviciile medicale şi farmaceutice necesare asiguraţilor să fie accesate şi validate. Dacă până la finalul acestei zile echipa care lucrează la remedierea sistemului informatic nu va reuşi sa repună total sistemul în funcţiune, vom lua în calcul măsuri care sa permită validarea serviciilor acordate în sistem offline pe perioada în care PIAS nu va fi funcţională.” (Adela Cojan, preşedinte CNAS)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu