Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Vrancea, au desfășurat 14 controale pe albiile râurilor Siret și Putna, precum și în zona barajelor de acumulare Călimănești și Ciușlea – Movileni. În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.176 din 2024 privind pescuitul şi protecția resurselor acvatice vii, în valoare totală de 3.000 de lei.
Acțiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj îndreptate asupra habitatelor piscicole naturale, a transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor și subproduselor din peşte rezultate din activităţile ilegale de pescuit. Astfel de activități, desfășurate pentru protejarea biodiversității acvatice vor continua și în perioada următoare. (IPJ Vrancea)