joi, martie 28, 2024
AcasăActualitatePrimul deces din cauza gerului

Primul deces din cauza gerului

O bătrână de 73 de ani din comuna Cîrligele a decedat după ce a fost găsită degerată. Femeia a fost transportată aseară, cu ambulanța, la Spitalul Județean din Focșani, în stare de hipotermie severă. Aceasta suferea și de alte afecțiuni medicale iar la scurt timp de la internare a decedat. Un bărbat de 55 de ani din Panciu, ajuns ieri dimineață la Spitalul Județean din Focșani, cu hipotermie severă, se află în stare gravă la Secția de terapie intensivă. Bărbatul avea temperatura corpului de doar 23 de grade la internare iar acum este intubat și ventilat. Prognosticul medicilor este rezervat. Alți doi bărbați cu degerături – unul de 65 de ani, din Rîmniceni, adus ieri dimineață, celălalt de 58 de ani, din Vaslui, adus aseară – se află internați la Secția ATI a spitalului județean. Ambii și-au revenit iar starea lor este destul de bună.
De asemenea, de vineri și până în această dimineață, peste 50 de persoane au ajuns la Secția de Primire Urgențe a Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” cu fracturi, luxații și alte lovituri după ce au căzut pe gheață. Dintre acestea, 9 au rămas internate. Sunt, în general, persoane în vârstă, cu fracturi la șold sau alte probleme grave, care necesită operații și îngrijiri atente.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu