vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietatePrimăvara întâmpină obstacole

Primăvara întâmpină obstacole

Administrația Națională de Meteorologie anunță o vreme rece și în zilele de weekend. Începând de sâmbătă dimineață, de la ora 4.00, și până duminică, 19 martie, la ora 23.00, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse și vor fi intervale de timp în care ploile vor fi în general moderate cantitativ, astfel încât se vor cumula cantități de apă de 15-20 de litri/mp și izolat peste 30 de litri/mp. Mâine dimineață, în Maramureș și în Transilvania, trecător, vor fi și precipitații mixte. În restul teritoriului, ploile, mai ales averse, vor avea caracter temporar și se vor semnala local. În zona montană vor fi precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri și vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 50-70 de km/h, iar pe creste peste 80-90 de km/h, viscolind sau spulberând zăpada. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte zone, în special pe parcursul zilei de duminică, 19 martie, cu viteze mai mari în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București. În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza informările de specialitate.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu