vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratiePrimarul vrea ca Focșaniul să mai facă un credit bancar de peste...

Primarul vrea ca Focșaniul să mai facă un credit bancar de peste 10 milioane de euro

Sub pretextul că administrația locală are nevoie de bani pentru finalizarea proiectelor de investiții cu fonduri europene, primarul Cristi Misăilă vrea să contracteze un împrumut bancar de circa 50 de milioane de lei. Lipsa de bani în bugetul municipiului Focșani, invocată de primar, este în contradicție cu bugetul ”record” din acest an, clamat tot de edilul șef. Cristi Misăilă susține că s-a ajuns, deja, la fundul sacului, iar administrația locală trebuie să se împrumute de vreo 10 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectelor pe care primăria le derulează cu fonduri europene. Creditul de 70 de milioane de lei, contractat în urmă cu trei ani, a fost epuizat, inclusiv pe unele lucrări care, inițial, nu erau incluse în lista obiectivelor propuse a fi finanțate din împrumut. Cât despre calitatea unora dintre lucrările respective … văd oamenii în fiecare zi.

Proiectul de hotărâre propus de primarul Misăilă pentru ședința ordinară a Consiliului Local Focșani de joi, 27 aprilie, prevede ”aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile în valoare de maximum 50.000.000 lei în vederea realizării unor obiective de investiții de interes local”. Acest credit ar urma să fie rambursat în circa 13 ani, adică vreo 320.000 de lei/ lună, din banii focșănenilor. De precizat că municipalitatea achită, deja, rate, la alte 3 credite bancare contractate până acum. Are Focșaniul bani, ce mai, și arată … beton.

Pentru noul credit, primarul propune o listă cu 12 proiecte de investiții cu fonduri europene, pentru care cofinanțarea din partea administrației locale ar fi de 45,2 milioane lei. În plus, Misăilă adaugă suma de 4,8 milioane lei, bani din care se presupune că se va demara investiția la rețeaua de gaze din Cartierul Mândrești, un subiect sensibil politico-electoral, care a consumat multe ore de discuții în Consiliul Local Focșani. Și pe care îl revendică și Misăilă&PSD și PNL, desigur. Ce vor face, în acest caz, consilierii locali PNL? Vor vota contractarea creditului sau nu? Dacă nu vor vota, se cunosc, deja, declarațiile acuzatoare din partea PSD și a primarului Misăilă, că se opun dezvoltării orașului, că nu-și susțin nici propriile proiecte etc. Dacă vor vota contractarea creditului, gestul va fi contrar a ceea ce au susținut peneliștii de-a lungul anilor: că se împovărează bugetul local, că se cheltuiește mult și ineficient, că se risipesc banii publici ș.a.m.d. În ultimele săptămâni s-a observat, însă, o anume corelare a ideilor și voturilor în CL Focșani, între PNL și PSD, astfel că s-ar putea să fie votat și creditul de 50 de milioane de lei. Până atunci, liber la negocieri și la condiționări de interese … în beneficiul focșănenilor, bineînțeles.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu